Saturday, October 30, 2010
Thursday, October 14, 2010
Sunday, October 10, 2010
Friday, July 2, 2010
Întoarcerea din cruciadă, Radu Gyr
Întîiul cruciat
Trist geme cornul stinsei cruciade,
iar noi, betegi şi jalnici seniori,
ne poticnim sub platoşe schiloade,
în vechi armuri, cîrpite strîmb cu sfori –
baroni şi prinţi ce-au fulgerat în spade
Ierusalimul altor aurori.
Cu trupul supt de răni ce se usucă,
amari şi-nfrînţi ne-mpleticim în fier
cîţi n-am murit sau cîţi mai ştiu s-aducă
vreo ţandără de chivără din cer;
pe-o umbră de mîrţoagă – o nălucă,
pe-un ciob de scut – un ciot de cavaler...
Cînd am plecat demult în cruciadă
– mai ştii Bertrand ? – eram numai lumini;
se îmbulzea tot burgul să ne vadă,
ne troienea sub roze şi sub crini,
iar noi, pe armăsarii de zăpadă,
sclipeam printre vasali şi palatini.
Cetatea scînteia în mii de feţe
şi ne-aşternea covor de borangic
sub strălucirea zalelor semeţe.
Îţi mai aduci aminte, Alberic?
Cu fruntea-n cer, cu spada-n tinereţe,
încovoiam vecia ca pe-un spic!
Iar soarele bătea medalioane
pe scuturi şi pe platoşe – minuni.
Mulţimile vuiau şi, din balcoane,
madonele cu mîini de rugăciuni
ne surîdeau prin lacrimi, ca-n icoane,
şi ne-aruncau în uliţe cununi.
Şi-acum ne-napoiem o hîdă ceată,
pe piept cu cîte-o urmă de blazon,
cu coiful spart, cu faţa sfîşiată,
sub zdreanţa unui rest de gonfalon,
strigoi de cruciaţi ce altădată
au strălucit în zale de baron.
Şi cum povara-ntoarcerii ne frînge,
pe cai ologi, sub zale care curg,
convoiul de fantome parcă plînge,
tîrîndu-se spre vechiul nostru burg,
pe cînd, necucerit şi plin de sînge,
Ierusalimul scapără-n amurg.
O clipă numai porţile de-aramă,
sub care n-a fost dat să biruim,
se fac de foc şi-n urmă se destramă,
topindu-se în cerul lor sublim,
şi, tot mai jalnic, cornu-nfrînt ne cheamă
tot mai departe de Ierusalim...
Al doilea cruciat
De ce, Gottfried, de ce ne înspăimîntă
o rană-n piept şi-un hîrb de scut beteag,
cît încă-n noi Ierusalimul cîntă
şi mai purtăm prăjina unui steag
şi cînd nobleţea-ntreagă stă, ne-nfrîntă,
în sîngele rămas pe zale cheag?
Şi dacă fu armura să se spargă,
ce mai suspini, nevolnic scutier?
Adună-mi trupu-n platoşa prea largă,
din spada mea dă-mi ciotul de mîner
şi fă-mi pentru întoarcere o targă
din crengi cereşti şi verzi de palmier!
Presară-mi-o cu crini şi roze toată,
de multa lor mireasmă să mă-mbăt
ca-n burgul fermecat de altădată,
cînd ne-ngropau sub floare de omăt,
şi-aşa, întins pe targa-nmiresmată,
purtaţi-mă spre ţară îndărăt!
Azi, sfîrtecaţi sub platoşe schiloade,
ne poticnim în zdrenţe prin furtuni,
dar mîine-n burgul nostru cu arcade
fecioarele cu ochi de rugăciuni,
zîmbind în cinstea altor cruciade,
ne-or împleti mai fragede cununi.
Şi ce-i de-am fost învinşi sub metereze?
Pe trup aceste biete sfîşieri
o veşnicie n-or să sîngereze.
Cîndva uita-vom marile căderi
şi braţele s-or ridica mai treze,
sfinţite-n mirul rănilor de ieri.
Şi mîine burgu-ntreg o să se scoale
în cîntece de calfe şi fierari;
zburdînd, vor dănţui pe nicovale
săbii mai lungi şi suliţe mai tari,
s-or făuri din fulgere noi zale
şi noi potcoave pentru armăsari.
Şi iarăşi, spintecînd albastre spaţii,
peste doi ani, sau peste încă trei,
cu lănciile sus, în constelaţii,
cu platoşele evului în şei,
ţi-or sta în faţa porţii cruciaţii,
Ierusalime care nu ne vrei!
Şi vom veni mai mulţi din soare-apune:
şi cei de ieri, şi cei ce azi nu-i ştim;
pe vechile morminte or să tune
noi cavaleri cu chip de heruvim,
şi ei sau alţii tot te vor supune,
strălucitorule Ierusalim!
Radu GYR
Wednesday, June 30, 2010
Meeting Rupert Murdoch
One of my most interesting experiences was meeting Rupert Murdoch when he became Adelaide Citizen of Honor, his hometown (his first newspaper: The Advertiser). The headquarter of his big company NewsCorp is based in Adelaide. After his brilliant speech, I told to Michael Harbison, the Lord Mayor of Adelaide that I know the secret of Murdoch’s success. He turned around to Murdoch and said:”My friend, Mihai, says that after hearing your speech he found out the secret of your success”. “I’m curious to hear it.” replied Murdoch. “You’re so successful because you’re a dreamer” I said (in his speech he repeated, at least three times, "We continue to dream").“Yes indeed, but I am a dreamer who is very anchored on Earth” replied him.
Definitia demnitatii umane la Dostoievski
in orice imprejurare, un om, sa nu disperi,
sa nu decazi oricat de amare ar fi nenorocirile tale
– iata care este sensul vietii, rostul si menirea ei.”
Tuesday, June 29, 2010
Wednesday, June 16, 2010
top 11-20 carti de citit
12. Karamazov Brothers by Fyodor Dostoevsky
13. Crime and Punishment by Fyodor Dostoevsky
14. One Hundred Years of Solitude by Gabriel Garcia Marquez
15. In Search of Lost Time by Marcel Proust
16. The Magic Mountain by Thomas Mann
17. The Glass Bead Game (Jocul cu margelele de sticla) by Hermann Hesse
18. Don Quixote by Miguel De Cervantes
19. Ulysses by J. Joyce
20. The Catcher in the Rye by J.D. Salinger
Sunday, June 13, 2010
Smerita, Dostoievski
Astazi ne despartim, St. Augustin Doinas
Stând la început de anotimp fermecat,
astăzi ne despărţim
cum s-au despărţit apele de uscat.
Totul e atât de firesc în tăcerea noastră.
Fiecare ne spunem: – Aşa trebuie să fie …
Alături, umbra albastră
pentru adevăruri gândite stă mărturie.
Nu peste mult tu vei fi azurul din mări,
eu voi fi pământul cu toate păcatele.
Păsări mari te vor căuta prin zări
ducând în guşă mireasmă, bucatele.
Oamenii vor crede că suntem duşmani.
Între noi, lumea va sta nemişcată
ca o pădure de sute de ani
plină de fiare cu blană vărgată.
Nimeni nu va şti că suntem tot atât de aproape
şi că, seara, sufletul meu,
ca ţărmul care se modelează din ape,
ia forma uitată a trupului tău …
Astăzi nu ne sărutam, nu ne dorim.
Stând la început de anotimp fermecat,
astăzi ne despărţim
cum s-au despărţit apele de uscat.
Nu peste mult tu vei fi cerul răsfrânt,
eu voi fi soarele negru, pământul.
Nu peste mult are să bată vânt.
Nu peste mult are să bată vântul …
Saturday, May 29, 2010
Pavel Florensky
"I do not know whether there is Truth or not. But I instinctively feel that I cannot be without It. And I know that if It is, then It is everything for me: reason, and good, and strength, and life, and happiness. Perhaps It is not; but I love It - love is more than everything that exists. I already count It as existing, and I love It - though perhaps non-existent – with all my soul and all my thinking and dreaming. I renounce everything for It – even my questions and my doubts."
Imagini ale timpului - Arnold Gehlen
Cartea lui Gehlen este una din cele mai bune carti de filosofia artei. Cateva citate:
Nervozitatea vointei de a trai, frana reflexiei, care actioneaza tocmai in miezul acesteia, si supraincarcarea interioara cu preocupari le imping la marginea a ceea ce poate avea loc.
Cei noi au spiritul mai prezent, sunt mai nervosi, nu mai urmaresc sa dea forma definitiva, lipseste armonia unei intruchipari totale, dar nu lipsesete geniul sau sensibilitatea sau spiritul de observatie. .. subiectivismul constient al unui punct de vedere reflexiv, care se raspandeste acum in arta, scutirea punerii accentului pe relatiile dintra suprafata tabloului si ochi, retrage din obiect, valorile energiei sufletesti, ca care aceasta era inainte impodobit.
Ce posibilitati a pierdut arta de cand a renuntat la sprijinirea pe natura ca sistem de referinta. Posibilitate de a suprima deosebirea dintre aparenta si realitate, care se pot contopi intr-un al treilea plan inefabil. Nevoiasul cuvant iluzie schiteaza numai echivoc acest punct de vedere.
Haftmann: in structura constiintei omului modern este asadar prezenta simultan si actual intreaga sa istorie: vesnicia …Toate acestea sunt stiute si traite de noi; toate acestea mentin constiinta noastra in actual.
Romantiicii, primii care s-au furisat in costumele sufletesti ale celor mai diferite populatii, mai stiau ca prin aceasta se pierde echilibrul si au plantat exact in acest loc – conceptul ironie.
Pictura a pornit pe drumul lung al pipairii subiectivitatii, in toate aspectele ei.
Aici se afla intr-adevar cheia pentru intelegerea celei mai importante caracteristici a noii picturi, in general: parasirea realismului. Si anume, daca te incumeti sa patrunzi in labirintul subiectivitatii consecinta fireasca este ca cel ce preia conducerea este gandul care indeamna ca numai pornind de la sine sa fie elaborate propria sa corelatie si teroriile sitematice, care – in cele din urma trebuie sa ajunga la relatiile dintre om si lumea exerioara si la problema legimitatii si a sensului picturii insasi.
Musil: nicicand o arta n-a devenit mare fara teorie.
Apollinaire: “ordinea care apare in natura este numai un efect al artei” Picasso: el este noul om. Lumea este noua sa reprezentare. El este un nou nascut, care creeaza ordine in univers.
Daca ramiii singur cu un tablou al lui Mondrian, psihicul iese, fara zgomot, afara din el. O confuzie linistita si transfigurata, da ea este transpusa deplin, fara rost, in planul optic, simplitatea si logica propriei sale clarificari conving si din atributele geniului el le-a avut cel mputin pe cele importante: naivitatea, siguranta de sine si respiratia larga. Intregul este peinture conceptuelle de o inspiratie cu totul particulara temeiul existentei tabloului este evident – el este un microcosmos. “Unificarea particularului cu universalul domina echivalenta ambelor sapect ale vietii” (Hess).
… o stradanie nesfarsita si pasionata pt dobandirea a ceava ce era incacesibli, indiferent ce ar fi fost aceata.
August Endell: Trebuie sa invatam a vedea izolat. Privirile noastre trebuie sa le indreptam asupra detaliilor, asupra formelor unei radacini de copac, asupra liniilor pe care le formeaza namolul tulbure la malul unui lac.
Kandinsky: marile sentimente ca teama, bucuria, tristetea etc. nu-l vor mai interesa pe artist. El va incerca sa trezeasca sentimente mai fine, mai inefabile, sentimente si emotii care realmente sunt atat de subtile, incat limbajul nostru nu le-ar putea exprima”
Unificarea celor doua lumi: luciditatea deosebita si lustrul temelor paranoice.
Paul Klee: Animal uman – ceasornic de sange.
Sculptorul Naum Gabo: “cunoastem numai ce indeplinim, ce facem, ce construim. Si tot ceea ce facem si construim sunt realitati. Eu le numesc images, cred ca sunt realitatea insasi si ca dincolo de ele nu mai exista nici o alta realitate, doar daca noi, in procesul nostru creator, schimbam aceste images; atunci am creat noi realitati. Intr-o astfel de filosofie nu exista nici o diferenta intre arta si stiinta, ambele sunt arta”.
Nici un pictor n-ar sti astazi prea bine, ce-ar trebuie sa faca cu omul.
Spaima omenirii in fata experientelor sale cu ea insasi n-a fost inca rezolvata.
… trecutul tuturor timpurilor si popoarelor, a fost ridicat la rangul de simbol si idee si totusi acesti noi stimuli au fost traiti ca apeluri, perceputi ca ponderi morale si raspanditi in haosul a carui vitalitate agitata oamenii tineri nu si-o pot reprezenta acum. De-a curmezisul, prin frenetica dezvoltare a stiitelor, se inalta – ceea ce Musil denumea cosmarul – muntele de date ce crestea din ora in ora: Einstein, psihanaliza cu categoriile sale grele si usoare, ireprosabilii etiopieni ai lui Frobenius, fiecare pagina tiparita, fiind o chemare neurmata spre convertire si spre vita nuouva, intre toate acestea, copii de taran, inconstienti, ai lui Becker, sau lemnul greu al lui Barlach, … Imposibili de mai organiza componnetele individuale dupa un criteriu oarecare, totusi cu atat mai putrenica era nevoia unui sprijin, nevoia de ceea ce Musil numea spectrul osos gigantic, de care puteau fi agatate impresiile. Dar in acea epoca erau nu numai imporesii, erau chemari, droguri, volanti, catalizatori, …, stari in nici un caz asa de vidate, incit sa fi servit ca stimuli, ele au fost folosite ca fragmente, pt construcii proprii, au fost simtite ca stari intermediare, contineau iradieri, permiteau atacuri, o armata de spirite lupta in acestea pentru a se intrupa. … totusi orice corelatie a ramas de nerealizat.
Astfel fiecare s-a descurcat la voia intamplarii sau a recurs la selectii personale obscure: s-a incercat sa se luminize jungla de la ceea ce era mai apropriat de fiecare data, era vremea lapidarelor formule totale: legaturica medicinala indiana, ca si intregul sau relativitatea sau intelegerea, inconstientul, mitul, existenta. Istorismul a intreprins o sterilizare totala si a inceput sa faca farmece cu cadravul. Nicicand imensa virulenta spirituala n-a fost mai clara, exploziile fierbeau inabusit, cine se salva in cladirea proprie era sters din registre. Nimeni n-a presimtit ca nihilismul – cand a aparut in sfarsit – are sa fie asa de triumfator ca un cutremur, care sa irupa asa de viu colorat si asa de zgomotos, cu atat mai putin cea de-a doua generatie a discipolilor lui Nietsche; numai Benn l-a recunoscut si a incercat sa-l imbratiseze, a voit sa-l inalte la o puritate liniara, fenomenul artistic ‘ar capata atunci, pentru germani, caracterul ueni seriozitati uriase, ca indicatie spre o ultima iesire din patimile, entuziasmele, haoticele sale enigme”. Aici este hotarator sa notam in sfarsit ca tocmai pasiunea pentru incendiere, forta tenace a fermentarii, construirea de linii directoare si perspectivele generale, ca nihilismul ideilor si antemismul pentru nuantele valorii definesc, in definitiv, precis nihilismul – cat de gresit a fost inteles cuvantul!
perplexitatea de a nu sti ce sa faci cu expresionismul
George Steiner ne-a comunincat ‘moartea tragediei’. Noi nu mai suportam –spune el- cand cade cortina, sa ramanem cu ‘sentimentul pustiirii, groaznice si totusi naturale’. Ca romantici, ca democrati si crestini, noi ganidm de trei ori netragic, iar Dumenzeu, care-si anunta autoritatea sa si prin orbirile si incurcaturile oamenilor, ‘locuieste in alt colt al universului’. Deoarece umbra sa nu mai cade asupra noastra cum cadea asupra lu Agamemnon, Machbeth si Athalia, tragedia a murit. Pare ca genuri intregi artistice pot disparea tacut si pe nesimtite – unde este epopeea in versuri, unde este balada? Totusi mai poate sa ramana un surogat, un dublu al tragediei fara bataie proprie a inimii, de exemplu ‘cvasitragedia melodramatica” a timpurilor mai noi.
In incertitudinea de fata a diagnozei, numai cu sfiala, lasam sa se infiltreze gandul ca poate ca arta plastica, in general, incepe sa nu mai fie luata in consideratie ca mijloc de expresie pt ceea ce se pregateste si este pe drum. Ea nu rezista presiuniii problemei prezentului si nu da formulele pt procesele magmatice din interiorul unei omeniri care nu-si mai leaga presimtirea sa de ascensiune si fericirea de natura nemijlocita.
Tot mereu izbeste tonul nefericit, neizbavit, nu exista nici pace interioara, nici ceva esafodat si invulnerabil – atmosfera reala, conforma cu spiritul timpului.
Notes on Antonioni's Blow Up
“To see or not to see that is the question”
Michelangelo Antonioni
We shall not cease from exploration
And the end of all our exploring
Will be to arrive where we started
And know the place for the first time
T. S. Eliot
The entire film of Antonioni it’s a quest, it’s a search. It’s a long journey toward the truth. The Truth for which Thomas, the main character of the film is looking for, is the Truth under all its aspects: metaphysical (ontological) – which regards the true nature of things, epistemological – which regards the truth of knowledge provided by our senses or by our rationality, and axiologic – which regards the true value of things. The entire film presents one day in the life a photographer, Thomas, one day in which we witness his profound transformation.
Antonioni:
“Inside of us things appear like dots of light in backgrounds of fog and shadow. Our concrete reality has a ghostly abstract quality.”
“We know that under the revealed image there is another one which is more faithful to reality, and under this one there is yet another, and again another under this last one, down to the true image of what absolute, mysterious reality is, and nobody will ever see. Or perhaps, not until the decomposition of every image, every reality“.
Friday, May 28, 2010
7 movies
2. Blow up - M. Antonioni
3. Decalogul - Kieslowski
4. Andrei Rublev - A. Tarkovsky
5. The Sacrifice - A. Tarkovsky
6. In the mood for love - Wong Kar Wai
7. Solaris - A. Tarkovsky
Moments by J. L. Borges
next time I would try to make more mistakes.
I would not try to be so perfect. I would be more relaxed.
I would be much more foolish than I have been. In fact,
I would take very few things seriously.
I would be much less sanitary.
I would run more risks. I would take more trips,
I would contemplate more sunsets,
I would climb more mountains,
I would swim more rivers.
I would go to more places I have never visited.
I would eat more ice cream and fewer beans.
I would have more real problems, fewer imaginary ones.
I was one of these people who lived prudently
and prolifically every moment of his life.
Certainly I had moments of great happiness:
Don’t let the present slip away.
I was one of those who never went anywhere
without a thermometer, a hot water bottle,
an umbrella, and a parachute.
If I could live over again,
I would go barefoot, beginning
in early spring
and would continue so until the end of autumn.
I would take more turns on the merry-go-round.
I would watch more dawns
And play with more children,
if I once again had a life ahead of me.
But, you see, I am eighty-five
and I know that I am dying.
10 opere de citit
Smerita de M. Dostoievski
Idiotul de M. Dostoievski
Metamorfoza de F. Kafka
Magicianul de John Fowles
Hamlet de W. Shakespeare
Jurnalul Fericirii de Nicolae Steinhardt
Strainul de A. Camus
Faust de J. W. Goethe
Lolita de V. Nabukov
Complotul steviei de Lelia Munteanu
Complotul Steviei
"Ne vom intoarce intr-o zi" de Radu Gyr
Ne vom intoarce intr-o zi,
Ne vom intoarce neaparat.
Vor fi apusuri aurii,
Cum au mai fost cand am plecat.
Ne vom intoarce neaparat,
Cum apele se-ntorc din nori
Sau cum se-ntoarce, tremurat,
Pierdutul cantec, pe viori.
Ne vom intoarce intr-o zi...
Si cei de azi cu pasii grei
Nu ne-or vedea, nu ne-or simti
Cum vom patrunde-ncet in ei.
Ne vom intoarce ca un fum,
Usori, tinandu-ne de mani,
Toti cei de ieri in cei de-acum,
Cum trec fantanile-n fantani.
Cei vechi ne-om strecura, tiptil,
in toate dragostele noi
Si-n cantecul pe care si-l
Vor spune altii, dupa noi.
In zambetul ce va miji
Si-n orice geamat viitor,
Tot noi vom sta, tot noi vom fi,
Ca o samanta-n taina lor.
Noi, cei pierduti, re-ntorsi din zari,
Cu vechiul nostru duh fecund,
Ne-napoiem si-n disperari,
Si-n rani ce-n piepturi se ascund.
Si-n lacrimi ori in mangaieri,
Tot noi vom curge, zi de zi,
in tot ce maine, ca si ieri,
Va sangera sau va iubi.
Thursday, March 4, 2010
Silet by Ezra Pound
|
| ||||
|
